Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România anunță deschiderea unui nou sezon de lupte tradiționale tătărești – kureș. Prima competiție va avea loc sâmbătă, 7 mai 2022, începând cu ora 15.00, la Valu lui Traian (pădure), și este organizată în colaborare cu Primăria comunei Valu lui Traian. La cele trei categorii sunt așteptați să se înscrie tineri tătari și nu numai. Sport tradițional al tătarilor, kureșul este o demonstrație de curaj și dibăcie, competițiile fiind un bun prilej pentru tineri să își pună în valoare însușirile fizice și psihice.
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează an de an competiții de kureș, sezonul fiind deschis de fiecare dată la Valu lui Traian și urmând a continua la fiecare sfârșit de săptămână în localitățile unde trăiesc comunități de etnici tătari.
„A devenit o tradiție ca începând din luna mai să reunim, la sfârșit de săptămână, comunitățile locale unde trăiesc etnici tătari la aceste evenimente pe care le organizăm de cele mai multe ori în parteneriat cu primăriile. Pentru noi este un mijloc de păstrare și promovare a valorilor identitare, iar pentru cei din afara comunității noastre este o oportunitate de a ne cunoaște, de a interacționa cu tătarii și de a-i descoperi așa cum sunt ei: cinstiți, corecți, curajoși, dibaci. Fiecare competiție de kureș este un real spectacol în aer liber, la care îi invităm deopotrivă pe membrii comunității tătare și pe toți care ne iubesc și ne respectă”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
Sezonul de kureș se va încheia în luna septembrie, cu turneul internațional de la Constanța.