În calitate de membru al Grupului Parlamentar de prietenie dintre România și Azerbaidjan, deputatul UDTTMR, Varol Amet, a participat în perioada 27 – 28 aprilie, la o vizită de lucru în Azerbaidjan, alături de alți colegi deputați. Vizita a avut loc la invitația deputatului Azay Guliyev, președintele azer al grupului de prietenie cu România. La sfârșitul lunii martie, membrii Grupului Parlamentar de prietenie dintre România și Azerbaidjan au avut o întâlire cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Huseyn N. Najafov.
În cadrul vizitei efectuate la sfârșitul lunii aprilie la Baku, parlamentarii români au avut o serie de întâlniri cu oficiali azeri în cadrul cărora s-au purtat discuții referioare la stadiul relațiilor bilaterale la nivel de parlamente și la modul în care poate fi sprijinită și impulsionată colaborarea româno-azeră în domenii precum politic, energetic, transporturi, cultural.
„Vizita noastră la Baku a venit pe fondul apropiatei aniversări, la data de 19 iunie, a 30 de ani de relații diplomatice dintre România și Azerbaidjan. Sunt trei decenii de colaborare în care legislativele din cele două țări au avut un rol deosebit de important în consolidarea relațiilor diplomatice. În prezent, ambele părți își doresc o extindere a colaborării, iar contextul de securitate sporește și mai mult nevoia unei consolidări în acest domeniu. Pe parcursul discuțiilor pe care le-am avut cu omologi de-ai noștri din Azerbaidjan am avut un schimb util de opinii printre altele și pe problematica regională și de securitate în Caucazul de Sud. Concluzia întâlnirilor și ceea ce trebuie să știm toți este faptul că toți ne dorim un climat de liniște, pace și colaborări cât mai extinse pe toate planurile care să ne asigure stabilitate în zonele noastre”, a declarat pentru TatarMedia deputatul UDTTMR, Varol Amet.
Din delegația română a Grupului de prietenie au făcut parte, alături de deputatul tătar, și deputații Ivănuță Cristian, președinte al Grupului de prietenie cu Republica Azerbaidjan, Mihail Albișteanu, secretar al Comisiei de politică externă, și Adrian Solomon, președinte al Comisiei de muncă.