
Ziua Națională a României este sărbătoarea care ne amintește an de an de șansa pe care noi, tătarii din România, am avut-o în istorie de a ne stabili pe aceste meleaguri binecuvântate. De sute de ani trăim alături de populația majoritară și de membri ai altor comunități etnice și contribuim la consolidarea și promovarea peste hotare a modelului interetnic dobrogean, trăim frumos, în armonie, ne respectăm valorile identitare, dar împărtășim cu convingere și valorile europene, principiile transatlantice. Am fost, suntem și vom rămâne aceiași cetățeni loiali statului român pentru libertatea, independența și democrația căruia strămoși de-ai noștri și-au dat viața, luptând alături de camarazi români și de alte etnii. E zi de sărbătoare, e ziua noastră a tuturor celor care simțim românește și ne dorim ca această țară și poporul său să trăiască demn, în pace și prosperitate.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!